Eugen Neagoe, antrenorul Petrolului, a reacționat furios după înfrângerea cu Rapid. La interviul de după meci, el a afirmat că mingea nu l-a atins pe Paul Papp și că decizia arbitrului a fost greșită.

Tehnicianul s-a arătat nemulțumit și în timpul pauzei, solicitând explicații arbitrilor, care nu i-au răspuns.

Neagoe a declarat: „I-am spus ce am văzut, că nu a fost absolut nimic. Dacă inventăm așa faulturi și hențuri, atunci eu ce să zic? Dacă a fost henț acolo, eu sunt președintele României. Nu poți să inventezi un henț pe 17 metri.”

Acesta a continuat: „Ok, nu ne-am creat ocazii, dar nici Rapidul nu a avut nicio ocazie. Nu poți să inventezi un henț. Chiar dacă nu te atinge pe mână, trebuie să dai henț? Nu există. Pe băiat nici nu-l atinge mingea. M-am uitat de zece ori la fază. Și luăm gol. Nu au avut nicio ocazie, niciun șut pe poartă.”

Neagoe a subliniat că, deși a fost un joc strâns, nu este normal să se inventeze astfel de decizii și a contestat chemarea sa la comisie: „Păi, cheamă-l pe el. Că inventează faulturi. Se vede clar intenția. Cu tot respectul, nu poți să faci așa.”

În plus, el a menționat că arbitrul de rezervă i-a spus că a greșit la o fază anume, dar s-a întrebat despre golul primit: „Cum a fost la gol?”

El a concluzionat: „Am văzut de zece ori faza, acel henț inventat. Nu a fost niciun henț. Nu există!”



Sursa articol