Disputa asupra numelui străzii lui Eminescu: între identitate națională și ignoranță

Strada Mihai Eminescu din București, un simbol al culturii românești, continuă să fie subiect de controversă. De 25 de ani locatarii din zona Străzii Mihai Eminescu, situată la intersecția cu Ioan Luca Caragiale, observă cu îngrijorare deteriorarea fizică a arterei, dar și a memoriei marii personalități pe care o celebrează. Deși plăcuțele cu denumirea poetului au evoluat de-a lungul anilor, tonul discuțiilor despre identitate și patriotism devine tot mai acut.

Evoluția denumirii: de la „cadavru” la „poet”

În 1998, străzile din București purtau cu mândrie inscripția „Str. Mihai Eminescu – poet național”, însă starea acestora era lamentabilă. A urmat o perioadă în care expresia a fost schimbată în „Str. Mihai Eminescu – poet român”, pe fondul apărărilor și atacurilor la adresa simbolismului cultural românesc, inspirate de scriitorul H.R. Patapievici. Acesta a caracterizat-o pe Eminescu drept un „cadavru din debara”, un calambur care a stârnit indignare. Aceste viziuni alternative nu fac decât să sublinieze o tensiune între generații, acuzând tinerii și unele voci în vârstă de „trădarea” tradițiilor culturale.

Vocea lui Eminescu, cu observațiile sale asupra societății românești din vremea sa, a rămas totuși actuală. „Există două națiuni deosebite în această țară: una stoarsă și sărăcită, de producători, alta îmbuibată de mijlocitori”, scria acesta, iar cuvintele sale par presărate cu profetism, având în vedere criza identitară pe care o traversăm.

Atragerea atenției asupra stării străzilor culturale

Chiar dacă o sumă de autorități locale recunosc importanța acestei străzi, intervențiile sunt rare și de multe ori ineficiente. Strada Mihai Eminescu nu este singura care suferă de indiferență. Alte artere, purtând nume de mari oameni de cultură, precum I.L. Caragiale, George Enescu, sau Constantin Brâncuși, se află într-o stare avansată de degradare. Prof. univ. dr. Marin Voicu subliniază acest aspect într-un mesaj recent: „A trecut atât de mult timp fără niciun ecou, încât ne întrebăm dacă aceste străzi nu cumva sunt doar un simbol cosmetic al respectului față de marii noștri oameni de cultură.”

În urma publicării unui apel îndreptat spre autoritățile publice, răspunsurile au fost inexistente, iar străzile continuă să rămână în umbră. Voicu scrie despre o veritabilă „neglijență națională”, în care străzile cu nume semnificative sunt lăsate de izbeliște, în timp ce unele denumiri mai puțin inspirate, cum ar fi „Bd. Abatorului” sau „Bd. 13 Septembrie”, beneficiază de o atenție mai mare.

Un apel la responsabilitate culturală

Criza identitară cu care se confruntă societatea românească este, în mare parte, provocată de neglijența față de simbolurile culturale. Ceea ce se impune acum este o revizuire a valorilor și priorităților naționale. Tinerii români, de genul celor care trăiesc pe Strada Mihai Eminescu, prezintă un contrast cu generațiile trecute care se orientau spre moștenirea culturală a țării. Este crucial ca mesajul lui Eminescu, pe care îl strigă din paginile istoriei, să nu fie uitat.

Nu se poate pune la îndoială valorile pe care le aduc marii scriitori români și faptul că aceștia merită nu doar recunoașterea, ci și întreținerea infrastructurii culturale care le poartă numele. Bucureștiul trebuie să își onoreze heroismul cultural și să nu permită ca imagini ale istoriei să devină simple note de subsol în cărțile de istorie.

Pe scurt, destinul personalităților noastre naționale nu ar trebui să rămână ocultat într-o debara, ci, dimpotrivă, să fie luminat pe străzile pe care le-am construit. पास منتصف الطريق.