
Asia Express – Drumul Eroilor: O cursă plină de suspans și energie. Diseară, de la 20.30, concurenții vor fi puși la încercare într-una dintre cele mai dificile zile ale sezonului. Sub soarele arzător al Filipinelor, ei vor fi nevoiți să facă față oboselii, presiunii competiției și unor misiuni care le vor solicita rezistența fizică și psihică până la limită.
În ediția precedentă, echipele care au reușit să ajungă primele la Irina Fodor și să se califice la jocul pentru amuletă și Joker au fost Anda Adam și soțul ei, Joseph, Alina Pușcău și Cristina, dar și Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro. Emil Rengle și Alejandro au câștigat amuleta de 1.000 de euro de la Kaufland și Jokerul, care le-a permis să oprească o altă pereche pentru zece minute.
Asia Express a fost lider de audiență în topul audiențelor, la nivelul tuturor categoriilor de public, cu o audiență medie de 6,5 puncte de rating și o cotă de piață de 24,3%. În minutul de aur, peste 1,1 milioane de telespectatori au urmărit cursa de pe Drumul Zeilor.
Diseară, prima probă a zilei va fi confecționarea unor fire textile obținute din frunzele de ananas, exact așa cum se realizează cămășile tradiționale filipineze. Fiecare echipă va fi ghidată de câte un judecător, dar dificultatea va rămâne uriașă. Frunzele țepoase vor produce răni și tăieturi, aproape nicio echipă nu va scăpa neatinsă, iar răbdarea concurenților va fi pusă serios la încercare.
Cine reușește să își depășească limitele și să obțină mult-râvnita imunitate mare, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20:30, la Antena 1. Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații, abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI de pe site-ul nostru, agentia20.ro.
Sursa articol
Fii primul care comentează