Elon Musk, șeful companiei Tesla, a făcut apel către cei 227 de milioane de abonați ai săi de pe rețeaua socială X să renunțe la platforma Netflix. Aceasta reacție vine după difuzarea serialului animat „Dead End: Paranormal Park”, ce prezintă aventurile unui adolescent transgender.

În această săptămână, Netflix a fost criticată de multă lume pentru modul în care tratează subiectul transgender, fiind acuzată că promovează o astfel de ideologie. Elon Musk a profitivit de situație și i-a îndemnat pe fani să își anuleze abonamentul, afirmând: „Anulați Netflix pentru sănătatea copiilor voștri”.

Miliardarul are o fiică transgender, în vârstă de 21 de ani, pe nume Vivian Jenna Wilson, de care s-a despărțit. Musk a devenit foarte critic față de problemele legate de transgender, și a denumit tratamentul medical al fiicei sale drept o „sterilizare”.

Controversa în jurul Netflix a fost declanșată de serialul „Dead End: Paranormal Park”, care urmărește aventurile supranaturale ale unui adolescent transgender, Barney, și ale Normei, o fată cu autism, într-un parc bântuit. Elon Musk a acuzat producția că promovează „ideologia transgender” în rândul copiilor, respingând această reprezentare, deși serialul era destinat publicului de peste 7 ani.

Chiar dacă Netflix a renunțat la serial în 2023, secțiuni din acesta au fost redistribuite pe rețele sociale de către conturi conservatoare, precum Libs of TikTok, care a comentat ironic că „Netflix pare să se laude în mod deschis că discriminează persoanele albe”.

Când a fost analizată tendința pe Google Trends, volumul căutărilor legate de „Netflix Elon Musk” și „boicot Netflix” a crescut exponențial, iar CEO-ul Tesla a publicat mai multe mesaje care indică o creștere a numărului de dezabonări. Cu toate acestea, nu se poate verifica exact această creștere, deoarece compania nu a făcut comentarii oficiale despre această situație.

De asemenea, aceste critici au avut impact asupra valorii acțiunilor Netflix, care a înregistrat o scădere de 2,3% miercuri și a rămas ușor în corecție și joi, conform unor analize de piață.



Sursa articol