De la joc și autonomie, la ecrane și decalaje de dezvoltare: provocările noului început pentru copiii mici

Primul contact al unui copil cu școala poate părea, pentru mulți părinți, un moment de bucurie și speranță. Însă, pentru cadrele didactice din interiorul sistemului educațional britanic, acesta dezvăluie și o realitate mai puțin optimistă: tot mai mulți copii încep clasa pregătitoare fără abilitățile de bază necesare pentru a face față noilor cerințe. Un detaliu mai puțin obișnuit, dar extrem de ilustrativ, îl reprezintă imaginația unui copil care încearcă să „deruleze” o carte cartonată cu degetul, ca și cum ar fi ecranul unui telefon.

Această imagine devine un simbol pentru întrebările și provocările unui sistem educațional ce se confruntă cu un decalaj în dezvoltarea copilului, cauzat, printre altele, de influența tot mai mare a tehnologiei. În timp ce părinții își exprimă convingerea că micuții sunt pregătiți pentru școală, realitatea din clasă dezvăluie că aproape 40% dintre elevi încep școala fără a îndeplini anumite repere esențiale de autonomie și comunicare. Problemele cele mai surprinzătoare nu sunt legate neapărat de cunoștințe academică, ci de abilități elementare, precum spălatul pe mâini, mâncatul fără ajutor sau exprimarea clară a nevoilor.

Ecranele înlocuiesc rutina și jocul activ

Unul dintre cele mai discutate motive pentru aceste întârzieri în dezvoltare îl reprezintă timpul petrecut în fața ecranelor, atât acasă, cât și în mediul familial. Înlocuirea interacțiunii directe și a jocului activ cu vizionarea de conținut digital a început să fie diagnosticată ca un factor major în regresul anumitor abilități la copiii mici. Cadrele didactice vorbesc despre un fenomen acut în anumite regiuni, precum nord-estul Angliei, unde problemele legate de îngrijirea personală și de autonomia în activitățile simple sunt mai frecvente.

Această tendință nu trebuie privită ca o critică a tehnologiei în sine, ci mai curând ca o consecință a modului în care ecranele înlocuiesc jocul și rutina, elemente esențiale pentru creșterea unui copil echilibrat. În absența acestor experiențe, răbdarea, limbajul și capacitatea de a urma instrucțiuni se diminuează semnificativ, impactând nu doar procesul de învățare, ci și adaptarea emoțională și socială a micuților.

Eforturile sistemului și percepția părinților despre pregătirea copilului

Impactul acestor decalaje devine evident în calendarul școlar. Cadrele din școlile primare estimează că aproape două ore din timpul de predare al fiecărei zile sunt consumate pentru recuperarea abilităților de bază precum folosirea toaletei sau exprimarea limbajului. În plus, o parte considerabilă din această timp se risipeste pe gestionarea accidentelor sau pe sprijinirea copiilor în rutină, ceea ce limitează timpul dedicat jocului structurat, activităților în grup sau dezvoltării emoționale.

Deși oficialii britanici și-au fixat un obiectiv ambițios: ca trei pătrimi dintre copii să fie considerați „pregătiți” pentru școală până în 2028, realitatea persistă cu diferențe regionale consistente. În zone precum Nord-Est, rata de probleme în privința igienei personale și a abilităților de bază este mai ridicată. În același timp, există o diferență considerabilă între percepția părinților și realitatea din clasă. În timp ce 88% dintre aceștia cred că micuții lor sunt pregătiți pentru școală, doar 35% au încredere că aceștia sunt mai pregătiți decât media. În același timp, 94% solicită ghidaje clare și standarde unice pentru ceea ce înseamnă, în fapt, „pregătire pentru școală”.

Această discrepanță de percepție reflectă și presiunea exercitată asupra sistemului formal, dar și nevoia urgentă de clarificare a unui limbaj comun între părinți și educatorii din sistemul de învățământ.

Ce urmează pentru copiii mici – între investiții și schimbări de paradigmă

O inițiativă ambițioasă a guvernului britanic urmărește, până în 2028, ca 75% dintre copii să fie evaluați ca fiind pregătiți pentru școală. În paralel, statisticile oficiale indică faptul că peste 68% dintre elevi sunt evaluați cu un nivel bun de dezvoltare la finalul anului de „reception”. Această situație accentuează necesitatea investițiilor în educație timpurie, precum și în servicii de suport pentru părinți, inclusiv prin centre comunitare specializate.

Într-un astfel de context, specialiștii recomandă părinților să înceapă încă de acasă să construiască rutine simple și consecvente: mersul la toaletă, spălatul pe mâini, îmbrăcatul sau mâncatul, fără a încerca perfecțiunea, ci prioritizând consecvența. Mai mult, reducerea expunerii la ecrane și înlocuirea acestora cu jocuri active și povești, urmărite în familie, pot face diferența în dezvoltarea micuților.

Responsabilitatea nu aparține doar școlii, ci și familiei. Construirea unui „curriculum invizibil” de autonomie, răbdare și limbaj, devine esențial pentru a le oferi celor mici șansa de a se adapta cu succes în mediul școlar și, mai apoi, în lumea largă. Oamenii din educație spun că, dacă părinții reușesc să înțeleagă și să aplice aceste reguli simple, șansa ca, odată ajunși în clasă, copiii să fie mai relaxați, mai prezenți și mai pregătiți pentru provocările de zi cu zi devine mult mai mare.