Editura Nemira a prezentat miercuri, 5 noiembrie, la librăria Cărturești Verona, noua carte de eseuri și fotografii intitulară „Din Priviri”, semnată de expertul în comunicare Mihaela Nicola. Acest al cincilea volum al autoarei oferă o colecție originală de texte elegante și fotografii spontane, sub forma unei călătorii personale prin gânduri, trăiri, locuri și emoții.
Fotografiile din carte au fost expuse anterior într-o expoziție personală cu același nume, organizată în 2021 la Galeriile Cornel Forea, cu curatorul Damian Florea.
Textele acompaniatoare sunt în ton minimalist, invitând cititorul să descopere subtilitățile legate de secrete, relații, gusturi amare, matematică, geopolitică și dulciuri. Autoarea interpretează cu grație și umor teme comune, precum și trăsăturile care ne definesc, narrând o poveste recurentă despre un personaj neașteptat, ca o manifestare subtilă față de conținutul egocentric predominat în mediul online.
Mihaela Nicola, CEO-ul agenției de comunicare TheGroup, a mai scris volume de eseuri precum „Pe tocuri” și „Cu mănuși”, și a coordonat proiecte colaborative în domeniul comunicării strategice și inovării. De asemenea, a publicat numeroase articole pe teme actuale în publicații de prestigiu.
Cartea lansată astăzi reprezintă un demers întru susținerea celui mai influent și constant influencer – influența proprie.
Evenimentul de lansare a avut loc într-un mod neconvențional, sub forma unui brunch la librărie, facilitând discuții libere, schimb de idei și bucuria de a redescoperi aforismele.

Fii primul care comentează