Consulii tefan Gadola și Corina Martin, alături de consultantul de business Gabriel Lavrincic, care reprezintă 11 companii din Transilvania, își propun să schimbe total paradigma businessului dintre România și Kazahstan. Ei lucrează alături de Ambasada Kazahstanului în România, Ambasada României în Kazahstan, pentru consolidarea cooperării economice bilaterale.
Kazahstan este o țară gigantică, de 11 ori mai mare decât România și mai mare decât toată Europa de Vest. ara are rezerve uriașe de petrol, gaze, aur, cărbune, uraniu și alte resurse naturale, fiind cea mai bogată țară din Asia Centrală. Economia Kazahstanului este cea mai mare și cu cea mai rapidă evoluție din regiunea Asiei Centrale.
România ar putea încăpea cu totul în provincia Kyzylorda, în care se regăsește Cosmodromul Baikonur. 25% din carburanții consumați în România provin din țiței kazah. Cartea de vizită a oricărei țări puternice este exportul, iar România trebuie urgent să recucerească piețele internaționale pierdute după evenimentele din 1989.
O misiune economică din statul asiatic a fost precedată de forumul “Investiți în Kazahstan: Noi orizonturi pentru afacerile românești”, dedicat consolidării cooperării economice dintre cele două țări. La eveniment au participat reprezentanți ai unor companii și instituții importante, care au discutat despre oportunitățile de investiții în Kazahstan și despre modalitățile de a dezvolta relațiile economice între cele două țări.
Printre subiectele discutate s-au numărat Coridorul de Mijloc, abundența resurselor naturale, mediul prietenos de business, capitalul uman, ajutorul de stat consistent și oportunitățile majore în multe domenii. De asemenea, s-a pus accentul pe importanța dezvoltării infrastructurii feroviare și a centrelor de transport și logistică.
Kazahstanul oferă oportunități de investiții în diverse sectoare, printre care agribusiness, minerit, metalurgie, chimie, petrochimie, sănătate, farma, construcții de mașini și materiale de construcție. ara are un teritoriu vast și o populație tânără, cu peste 40% sub 25 de ani, și dispune de 112 instituții de învățământ superior și 40 de centre de excelență academică și de cercetare.
Ambasadorul Kazahstanului în România, Ali Yerlik, a invitat investitorii români să participe la modernizarea infrastructurii feroviare de la Est la Vest și la dezvoltarea centrelor de transport și logistică. El a subliniat importanța Portului Constanța ca nod de distribuție a mărfurilor către țările europene.
Corina Martin, vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității și consul onorific al Kazahstanului la Constanța, a menționat că există posibilități de proiecte în energie, materii prime, transport și IT, și a subliniat importanța dezvoltării relațiilor turistice între cele două țări.
tefan Gadola, vicepreședinte EnergoBit și consul onorific al Kazahstanului la Cluj, a arătat că Grupul EnergoBit a derulat mai multe proiecte în Kazahstan și este interesat de dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile și al eficienței energetice.
Evenimentul a fost urmat de o serie de întâlniri și discuții între reprezentanții companiilor și instituțiilor participante, care au vizat identificarea de oportunități de colaborare și dezvoltare a relațiilor economice între România și Kazahstan.
Sursa articol

Fii primul care comentează