Echipa condusă de Chef Orlando Zaharia a câștigat primul battle al sezonului 16 al show-ului culinar “Chefi la cuțite”. Aseară, show-ul a intrat în etapa battle-urilor, iar tunicile albastre au început cu dreptul, obținând o victorie cu mari emoții și stres la o probă care a cerut un meniu alcătuit exclusiv din minitarte. La finalul serii, după proba eliminatorie, echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner a pierdut un om, Bianca Jurca părăsind competiția cu cel mai mic punctaj.

Diseară, presiunea crește în bucătăria “Chefi la cuțite”, când Chef Richard Abou Zaki decide să folosească cea dintâi amuletă. Proba se anunță și mai dificilă, iar amenințarea amuletelor se face simțită din momentul în care chefi sparg primele bombe câștigate în acest sezon, scoțând la iveală avantaje și superputeri noi. Despre ce amuletă este vorba, cine va câștiga battle-ul și cine va pleca acasă telespectatorii vor descoperi în ediția “Chefi la cuțite” difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

Puteți urmări toate știrile despre show-ul culinar “Chefi la cuțite” și pe site-ul nostru, agentia20.ro, sau pe Google News și WhatsApp.



Sursa articol