Vicepremierul Republicii Moldova, Doina Nistor, ministru al Dezvoltării și Digitalizării, afirmă că România reprezintă un partener strategic pentru Moldova și „cel mai important partener” în domeniul comerțului și al investițiilor, transmite un site de știri.

Aceasta a subliniat că această colaborare poate fi extinsă și în domeniul educației, tehnologiei informației și cercetării.

„România este un partener strategic pentru Moldova. Avem în curs de dezvoltare nu doar un spațiu investițional important pentru regiune, ci și poarta Moldovei către piața Uniunii Europene. În ultimii ani, Moldova și-a schimbat orientarea, trecând de la piețele tradiționale precum Rusia și Comunitatea Statelor Independente către piața Uniunii Europene. În prezent, 67% din exporturile moldovenești se îndreaptă către UE, iar România este cel mai mare partener comercial”, a declarat Doina Nistor, marți, pentru site-ul de știri.

Potrivit vicepremierului moldovean, peste 1.600 de investitori din România activează în Moldova.

„Avem peste 1.600 de investitori români și observăm un interes tot mai mare pentru colaborare. La evenimentul Moldova Business Week a fost prezentă o delegație extinsă din România și sperăm ca investițiile să crească în continuare. Este un interes deosebit în domenii precum construcții, agro-alimentar, farmaceutic și medical, în special pentru dezvoltarea de noi competențe în Moldova”, a adăugat Doina Nistor.

De asemenea, oficialul moldovean consideră că România va avea un rol important și în dezvoltarea infrastructurii din Moldova, mai ales în contextul unui pachet financiar de 1,9 miliarde de euro asigurat de Uniunea Europeană pentru țară. Moldova și România ar putea avea, de asemenea, un rol comun în reconstrucția Ucrainei, susține ea.



Sursa articol