Un cuplu format dintr-un cetățean britanic și iubita sa româncă a fost nevoit să-și încheie vacanța în Veneția după ce au fost surprinși înotând în Canal Grande.
Bărbatul de 35 de ani și femeia de 25 de ani au fost nevoiți să se întoarcă în Marea Britanie chiar în aceeași zi în care au ajuns, după ce gondolierii i-au raportat autorităților locale pentru că s-au scăldat în canal. Conform unei surse de presă, cei doi au fost amendați cu câte 450 de euro fiecare și au fost evacuați din oraș pentru 48 de ore. Aceasta a fost cea de-a 1.136-a sancțiune de acest tip aplicată turiștilor care au avut comportament nepotrivit în oraș în acest an, potrivit poliției venețiene.
Numele cuplului nu a fost făcut public, dar se știe că s-au nevoit în apropierea podului Accademia, lângă Piața San Marco, fiind salvați din apă de către gondolierii care au chemat imediat autoritățile.
„Le mulțumesc gondolierilor pentru rapiditatea cu care au raportat incidentul,” a declarat Elisabetta Pesce, consilier pentru securitate al orașului.
„Veneția trebuie protejată de cei care o disprețuiesc: asigurarea respectului pentru locuitori și vizitatori, care o apreciază cu civilitate, este esențială.”
Înotul în canalele venețiene este interzis pentru mai mulți factori, inclusiv traficul intens de bărci și calitatea apei, care este adesea afectată, conform autorităților locale. Din cele 1.136 de ordine de interdicție emise în acest an, aproximativ 10 au fost pentru înot.
„De la începutul anului, am emis un total de 1.136 de sancțiuni pentru incidente de degradare și comportament nepotrivit,” a declarat pentru o publicație locală Gianni Franzoi, adjunctul comandantului poliției din Veneția.



Sursa articol