Deputatul PNL Alexandru Muraru a semnalat Autorității Electorale Permanente posibile încălcări grave ale legilor privind finanțarea campaniilor electorale de către partidul AUR. Acesta a solicitat oprirea de urgență a rambursării cheltuielilor electorale ale AUR și a cerut inițierea unei anchete complete, în conformitate cu legea referitoare la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
Conform informațiilor prezentate în sesizare și ancheTelor publice, situația indică o campanie electorală construită în jurul muncii neplătite, propagandei mascate și dezinformării, finanțate din surse neclare. Deputatul Alexandru Muraru susține că programul de „internship” al AUR, de fapt o formă de exploatare politică a tinerilor, ar fi fost folosit pentru activități ilegale, precum operarea unui centru de apeluri și crearea de conținut politic, activități interzise și nereportate în mod corespunzător conform legii.
De asemenea, campania online a AUR, desfășurată pe platforme precum TikTok și Facebook, a implicat cheltuieli de propagandă electorală neraportate, realizate printr-o rețea informală de conturi false, pagini anonime și „site-uri fantomă”. Alexandru Muraru afirmă că aceste practici au fost utilizate pentru a manipula opinia publică și a induc în eroare alegătorii, inclusiv prin campanii de dezinformare despre contracandidați.
Deputatul a declarat: „Nu putem permite ca impostura să devină normă în politică. România nu mai poate tolera o formațiune care își construiește capitalul electoral pe minciună, fanatism și încălcarea legii. AUR nu este un partid antisistem, ci un partid contrar statului. Când folosești tinerii pentru propagandă, resurse publice pentru scopuri electorale și manipulezi opinia publică cu campanii de dezinformare finanțate în mod opac, nu ești un actor democratic – ci un pericol pentru democrație. Solicit Autorității Electorale Permanente să acționeze cu fermitate, oprind rambursarea sumelor ilegale. Legea trebuie aplicată în mod egal pentru toți – chiar și pentru cei care vorbesc cel mai tare despre patriotism,” a spus Muraru, președintele filialei PNL Iași.
Sesizarea, depusă în data de 16 octombrie, solicită oprirea plății cheltuielilor electorale ale AUR și deschiderea unor investigații amănunțite în conformitate cu legea care reglementează finanțarea partidelor și campaniilor electorale.
Sursa: G4Media