Conform Financialintelligence.ro: Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă ce vizează modificarea și completarea unor acte normative din domeniul integrității. Proiectul, care a primit raport favorabil din partea Comisiei juridice în aceeași zi, a obținut 184 de voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 16 abțineri, în timp ce alți 68 de deputați nu s-au pronunțat. Actul normativ urmează să fie dezbătut și votat de Senat, care este for decizional.
Noi sancțiuni pentru conflictul de interese și incompatibilitate
Propunerea legislativă introduce noi prevederi referitoare la faptele persoanelor care au emis acte administrative, au încheiat acte juridice sau au luat decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese sau starea de incompatibilitate. Potrivit unui amendament, aceste fapte vor constitui abatere disciplinară și se vor sancționa conform reglementărilor aplicabile demnității, funcției sau activității respective, dacă nu intră sub incidența Codului penal.
Mai mult, persoanele vizate vor fi private de dreptul de a mai ocupa o funcție, demnitate publică sau eligibilă pe o perioadă de până la 3 ani, calculată de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești. Momentul rămânerii definitive a acestor acte va atrage și decăderea din funcție.
Alte amendamente prevăd că persoanele față de care s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a legii și pentru care termenul de interdicție de 3 ani nu s-a împlinit, își vor înceta de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi. Pentru cazurile constatate după intrarea în vigoare a legii, încetarea funcției va opera la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești.
Controverse și acuzații în plenul Camerei Deputaților
Proiectul de lege a stârnit dezbateri aprinse, reprezentanții USR acuzând o alianță PSD-AUR de adoptarea unor amendamente cu referire personală la anumite persoane din administrația publică. Deputatul USR Radu Mihaiu a afirmat în plen că PSD și AUR au colaborat pentru a „face praf” legea, transformând-o într-una „profund neconstituțională” și invocând o posibilă încălcare a deciziei Curții de Justiție a UE.
„Astăzi, în Comisia juridică, aţi făcut praf această lege, din motive de uri personale. Pentru că PSD are o problemă cu Dominic Fritz şi pentru că AUR are o problemă cu Nicuşor Dan, v-aţi unit PSD cu AUR să faceţi praf o lege şi să o transformaţi într-una profund neconstituţională. Aţi inventat o sancţiune nouă pentru fapte care s-au întâmplat înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, Aţi dat de pământ cu decizia Curţii de Justiţie a UE”, a declarat deputatul USR.
Proiectul legislativ stipulează, de asemenea, că neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, în cazul în care actul de constatare a rămas definitiv, de către persoanele responsabile, va constitui contravenție și se va sancționa cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Nerespectarea perioadei de interdicție de până la 3 ani va fi, de asemenea, considerată contravenție, cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei. În acest ultim caz, actele juridice sau administrative încheiate direct de către persoana interzisă sau prin persoane interpuse, cu încălcarea prevederilor legale privind interdicția, vor fi nule absolut.
Sursa: Financialintelligence.ro