Nicolae Ceaușescu nu a avut în vedere bunăstarea poporului său, ci a cultivat ura față de acesta, înfometând și răcindu-l. Nu a dezvoltat industria României, ci a blocat economia națională, insistând pe un industrialism exagerat și autoritar. Deși a contractat datoria externă, în realitate a generat-o printr-un mod haotic de industrializare. În plus, nu era cinstit sau moral, ci un om abil, șmecher și necruțător cu hoții obișnuiți, dar protector cu corupții din partid, cu ajutorul cărora putea controla sistemul. Nicolae Ceaușescu nu era o persoană inteligentă, ci ignorant, iar în cele din urmă lipsit de discernământ, pentru că numai un om lipsit de minte poate crede că scopul dezvoltării economice este să sărăcească oamenii în loc să le asigure bunăstare.

Am citit cea mai recentă carte a istoricului Cosmin Popa, apărută la o editură renumită, cu titlul „Economie, Corupție și Politică în România lui Nicolae Ceaușescu”. Cartea analizează modul în care, între 1965 și 1989, sistemul economic al țării s-a deteriorat, ajungând aproape de colaps, nu pentru că autorul și-ar propus explicit acest lucru, ci fiind un efect al cronicii din arhivele vremii.

Chiar dacă cifrele și documentele prezentate sunt interpretate dintr-o perspectivă obiectivă, cititorul poate remarca, pe parcurs, eșecul unui sistem care, din dorința de a centraliza și planifica industria, a compromis, în final, și viețile oamenilor, cu consecințe resimțite și în zilele noastre.

Proiectele de industrializare și centralizare, considerate adesea ca realizări patriotice, nu aveau ca scop bunăstarea cetățenilor, ci consolidarea puterii lui Ceaușescu, care își controla sistemul cu ajutorul acestor măsuri.

„Reducerea funcțiilor sociale ale statului, așa cum s-a petrecut între 1979-1981, și creșterea centralizării au dus la formarea unei economii de tip „palat”, în care toate deciziile, resursele și beneficiile se concentrau în mâinile dictatorului, în timp ce cheltuielile și pierderile afectau economia oficială și societatea.”

Economia României era, în realitate, bazată pe un ciclu vicios de minciună și corupție sistemică. Pentru a susține dezvoltarea industrială, țara avea nevoie de resurse, pe care le importa în continuare, deși nu putea acoperi necesarul, fiind dependentă de importuri și credite externe.

„Țara trebuia să plătească tot mai mult în valută convertibilă, pe care nu o primea pentru exporturile industriale în state comuniste. Datoria externă a fost o soluție otrăvită, care a permis implementarea planurilor de industrializare, chiar și atunci când era clar că acest model nu funcționează… Răspunsul lui Ceaușescu a fost reducerea consumului intern și a celui industrial, sporind exporturile și abandonând treptat responsabilitățile sociale ale statului.”

Eșecul economiei comuniste din România a fost cauzat de incapacitatea lui Ceaușescu de a înțelege aceste mecanisme, de refuzul său de a asculta sfaturile experților, toate acestea fiind plătite de populație, în timp ce aparatului de represiune îi revenea tot mai multă forță, detaliu relevat de cartea lui Cosmin Popa.

Deși pare paradoxal, corupția generalizată exista la toate nivelurile societății, de la muncitorii din fabricile disfuncționale până la structurile administrative și de propagandă, acestea din urmă fiind chiar susținute de dictator pentru a menține aparența stabilității și a proteja imaginea partidului.



Sursa articol