Probabil că mulți dintre noi ne-am întrebat de ce aristocrații din trecut purtau peruci. Răspunsul la această întrebare este mult mai complex decât am putea crede, pornind de la un rege al Franței și extinzându-se la aspecte legate de igienă și chiar sănătate. Moda perucilor, la un moment dat omniprezentă, a fost mai mult decât un simplu accesoriu vestimentar.

De la Ludovic al XIII-lea la Curțile Regale

Tendința purtării perucilor în rândul aristocrației își are originea în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea al Franței (1601-1643). Inițial, acesta aprecia părul lung, însă, ulterior, a început să piardă păr. Astfel a apelat la peruci. Curtea regală a adoptat rapid acest obicei, inclusiv fiul său, Ludovic al XIV-lea, care a transformat peruca într-un simbol al puterii și al statutului social. Unii istorici sugerează că pierderea părului lui Ludovic al XIII-lea ar fi fost cauzată de sifilis sau de tratamentele medicale specifice acelei perioade.

Înainte de domnia lui Ludovic al XIII-lea, perucile erau utilizate în societatea franceză doar de către câteva categorii: persoanele cu păr roșcat, cei care sufereau de calviție și curtezanele. Totul s-a schimbat când regele a început să poarte perucă. Curtenii l-au imitat rapid, iar cererea a explodat. La Paris, numărul peruchierilor a crescut semnificativ, demonstrând rapid popularitatea acestui nou trend.

Perucile, între Glamur și Igienă

În timpul lui Ludovic al XIV-lea, perucile „full-bottom” au devenit extrem de populare. Acestea erau atât de mari încât uneori aveau nevoie de părul a până la zece persoane pentru o singură perucă. Peruchierul regal, Georges Binet, ar fi declarat că ar fi dispus să radă capul tuturor supușilor Franței pentru a-și împodobi regele. Dincolo de aspectul estetic, perucile aveau și un rol practic. În secolul al XVII-lea, aglomerația urbană și lipsa igienei personale au dus la răspândirea bolilor și a mirosurilor neplăcute. Perucile, nespălate frecvent, erau tratate cu pudre parfumate pentru a ascunde mirosurile.

Însă, această practică nu rezolva problema. Din contră, perucile deveneau un mediu ideal pentru păduchi. Medicul Andrew Duncan observa în 1796 că acestea erau grav infestate. Coafurile elaborate și costisitoare făceau ca unele peruci să nu fie atinse timp de luni întregi.

Perucile și Bolile

Perucile aveau o funcție mai întunecată: ascundeau simptomele sifilisului. Boala, răspândită în Europa din secolul al XVI-lea, provoca căderea părului și leziuni pe scalp. Peruca acoperea aceste semne, iar pudra parfumată masca mirosul leziunilor.

Spre finalul Revoluției Franceze, aceste peruci extravagante au început să fie considerate simboluri ale excesului aristocratic. Stilul a fost abandonat treptat. În epoca lui Napoleon Bonaparte, perucile masive au devenit complet nepractice, fiind greu de imaginat pe câmpul de luptă.