Clădirea tribunalelor și a instituțiilor publice din România consumă milioane de euro anual pentru chirii, în timp ce autoritățile caută soluții de relocare și optimizare a bugetelor

Bucureștiul se află pe podiumul național în privința sumelor cheltuite pentru chirii, deținătoare fiind o poziție confortabilă, situându-se pe locul trei după valoarea chiriilor plătite pentru sediile proprii. Analizele recente arată că instituțiile precum Curtea de Apel București, Tribunalul și Arhiva Națională au alocat peste un milion de euro doar pentru cele două secții ale Tribunalului și arhivă. Această sumă stârnește întrebări importante despre gestionarea resurselor financiare ale sistemului judiciar, mai ales în contextul în care planurile pentru reducerea acestor cheltuieli par să fie încă incerte la nivel instituțional.

Cât plătesc instituțiile statului pentru sediile închiriate?

Printre cele mai mari cheltuieli se numără sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, situat pe Lipscani. Clădirea, deținută de o companie administrată de legături cu persoana de afaceri Ion Țiriac, costă instituția aproximativ 74.000 de euro lunar. În total, fiecare lună aduce instituției o cheltuială majoră, care se adaugă altor sume plătite de Direcția Națională Anticorupție – peste 2,7 milioane de euro anual, doar pentru chirii.

Deși DRG a anunțat recent intenția de a se reloca în noul sediu aflat în construcție, realizat cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, rămâne de văzut dacă această schimbare va aduce reducerea cheltuielilor. Un argument adus de reprezentanții acestor instituții este faptul că încheierea unui contract de închiriere nu este în sine un criteriu legal care să excludă participarea la licitații sau posibilitatea de a alege variante mai economice.

Sumele uriașe ale chiriei la Registrul Comerțului și alte instituții publice

Situată în topul costurilor pentru chirii este și nivelul plătit de Registrul Comerțului, responsabile cu gestionarea firmelor în fiecare județ, inclusiv în Capitală. Instituția de la București, care de ani de zile plătește lunar zeci de mii de euro, achită în total peste 3,3 milioane de euro anual pentru spații închiriate – cei mai mulți bani fiind pentru sediul de pe Intrarea Sectorului nr. 1, al carui chiria lunară ajunge la 92.000 de euro.

Această situație ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionate resursele publice, mai ales în condițiile în care unele dintre aceste clădiri sunt ocupate de firme și persoane cu legături suspecte sau proveniență dubioasă, ceea ce atrage critici din partea specialiștilor în transparență și buna administrare a banilor publici. Răspunsurile oficialilor rămân însă sumare, oficialii din domeniul justiției evitând să comenteze direct despre aceste sumelor uriașe sau despre eventualele planuri de a reduce cheltuielile.

Context și implicații pentru sistemul de justiție și administrație

Este evident faptul că, în ciuda semnelor tot mai frecvente ale unor ineficiențe și al unor posibilități de optimizare, sistemul public din România continuă să cheltuiască sume considerabile pentru închirierea spațiilor. Într-un moment în care finanțele statului sunt tot mai strânse, această situație ridică semne de întrebare asupra eficientei gestionări a resurselor, precum și asupra transparenței legate de atribuirile de contracte.

Deși autoritățile au anunțat în repetate rânduri intenția de a eficientiza cheltuielile din domeniul public, pașii concreți rămân greu de urmărit. În perioada următoare, tot mai mulți specialiști și politicieni așteaptă măsuri concrete menite să reducă aceste costuri, inclusiv relocarea instituțiilor în clădiri proprii sau în proprietate de stat, pentru a evita risipa resurselor.

Tendința de a păstra situația actuală, în care anumite instituții plătesc chirii record, continuă să fie o vulnerabilitate pentru bugetul național, iar poziția statului și modul în care gestionează aceste cheltuieli va fi în continuare privită cu scepticism de către opinia publică. Într-un climat politic și economic tot mai exigent, transparența și eficiența trebuie să devină priorități pentru autorități, dacă doresc să recâștige încrederea cetățenilor.