Cristiano Ronaldo a avut o contribuție esențială în meciul dintre Portugalia și Ungaria, unde echipa sa a revenit de la 0-1, după reușitele sale, ajungând la 948 de goluri în carieră. Cu toate acestea, Ungaria a egalat în cele din urmă, prin golul marcat de Dominik Szoboszlai în prelungiri.

După acest meci, Portugalia conduce grupa F cu 10 puncte, având un avans de 5 puncte față de Ungaria. Aceștia din urmă vor lupta în continuare pentru a păstra locul secund și a obține astfel o participare la baraj.

În partida anterioară, Szoboszlai a încercat să facă schimb de tricouri cu Ronaldo, dar nu a reușit, având promisiunea portughezului de a se revanșa la următorul meci direct. În urma duelului de marți seară, Szoboszlai a confirmat: “Da, am făcut schimb de tricouri”.

De asemenea, el a comentat: “A funcționat ceea ce am planificat – să avem o defensivă compactă și să nu renunțăm, indiferent de circumstanțe. Mă bucur foarte mult că am marcat după multă vreme. Din păcate, l-am lăsat pe Cristiano Ronaldo singur de două ori, iar el a marcat. Totuși, sunt fericit că am reușit să recuperăm ceea ce am pierdut în septembrie”.



Sursa articol