Cozonacul, desertul-simbol al sărbătorilor, își dezvăluie secretele și parcursul istoric
Când mirosul de cozonac proaspăt umple casele, sărbătorile sunt pe cale să înceapă. Pufoși și aromați, cozonacii sunt prezenți pe mesele românilor de generații. Dar de unde vine acest desert atât de iubit și cum a ajuns să fie un simbol culinar?
O călătorie prin timp și civilizații
Cozonacul nu este doar un desert; este o poveste care traversează secole și civilizații. Deși românii îl consideră un preparat autentic, strămoșii cozonacului existau din antichitate. În Egiptul Antic, se făcea pâine dospită cu miere. Grecii și romanii au îmbogățit rețeta cu nuci, ouă, unt și fructe uscate. În spațiul românesc, primele mențiuni apar acum peste 300 de ani. Forma pe care o cunoaștem astăzi, bogată, aromată este din secolul al XIX-lea.
Rețeta succesului: tradiție și secrete transmise
Secretul unui cozonac reușit se transmite din generație în generație. Doamna Claudia împărtășește o parte din această moștenire culinară. „Secretul unui cozonac pufos este frământatul și adăugatul untului topit cu răbdare, ușor, în timp ce amestecăm”, spune ea. Răbdarea și atenția la detalii sunt esențiale.
De la tradiție la modernitate: cozonacul în prezent
Cozonacul a evoluat și s-a adaptat. În prezent, acest desert a ajuns și în cofetării sub diverse forme, precum panettone sau babka. „Este cozonacul polonez „babka”, cozonacul care are umplutura la exterior. În momentul în care se rulează, ruloul de aluat se crestează pe mijloc și se împletește, cu umplutura în sus. După ce se scoate din cuptor, se însiropează”, explică o doamnă cofetar. Indiferent de rețeta sau prezentarea, cozonacul rămâne o tradiție. Este o legătură între generații, o amintire a gusturilor copilăriei și un semn al sărbătorilor.
Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paște, milioane de români vor pregăti sau vor degusta cozonacul, menținând vie o tradiție veche de secole.
