Consilierii Partidului Național Liberal din Timișoara s-au exprimat împotriva propunerii Primăriei de a majora tariful energiei termice livrate localnicilor și au anunțat că în ședința de plen de marți vor vota împotrivă.

Proiectul de hotărâre propune creșterea prețului gigacaloriei pentru cetățeni începând cu octombrie.

„Decizia propusă de Primărie înseamnă o creștere de aproximativ 40% pentru abonații societății de termoficare, Colterm, în condițiile în care costul gazului nu a fost majorat de companie. O astfel de măsură este nedreaptă și inoportună, iar povara nu poate fi transferată din nou asupra timișorenilor. Majorarea trebuia discutată și aprobată în timpul verii, astfel încât locuitorii să poată decide dacă păstrează sistemul centralizat sau optează pentru instalarea centralelor proprii. Creșterea tarifelor acum, când nu mai există timp pentru debranșare sau alte soluții, demonstrează lipsă de responsabilitate față de cetățeni”, a declarat, într-un comunicat de presă, secretarul general al PNL Timiș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Alin Popoviciu.

El a adăugat că populația are nevoie de stabilitate și previzibilitate, nu de scumpiri neașteptate.

„Majorarea cu aproape 40% a prețului gigacaloriei, chiar înainte de sezonul rece, ignoră complet dificultățile cu care se confruntă deja oamenii”, a explicat Popoviciu.

De asemenea, el a subliniat că argumentele tehnice puse în evidență de administrație nu sunt solide, întrucât investițiile în modernizarea rețelei de termoficare se derulează printr-un proiect european, și nu justifică creșterea tarifelor plătite de populație.

„PNL Timișoara susține abordarea unei administrații corecte și stabile. Deciziile care afectează direct viețile oamenilor nu trebuie luate în grabă, fără transparență și fără a oferi cetățenilor posibilitatea de a alege. Prin urmare, consilierii locali liberali vor vota împotriva acestei hotărâri”, a încheiat Popoviciu.



Sursa articol