Controversele privind schimbarea numelui unei stații de transport public în București au atins, recent, un punct critic, odată cu intenția Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) de a redenumi stația „Popa Tatu” în „Mircea Vulcănescu”. Deși decizia a fost anunțată oficial, la începutul lunii februarie, pentru intrarea în vigoare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026, reacțiile din partea comunității și a politicienilor locali nu au întârziat să apară.

Fără a fi doar o simplă modificare de denumire, această propunere a stârnit un val de reacții dure, mai ales în rândul celor care consideră că orice om înregistrat în istorie trebuie să fie judecat și evaluat în contextul său. Consilierul general din partea USR, Dragoș Radu, a criticat dur inițiativa, solicitând retragerea acesteia, pe motiv că „este inacceptabilă și contravine legislației în vigoare”. El a explicat clar cadrul legal, amintind că „legea interzice explicit acest lucru”: în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 31/2002, modificată ulterior, este interzisă atribuirea sau menținerea în spațiul public a numelor persoanelor vinovate de crime de război, genocid sau comitente ale regimurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. În cazul de față, legea explicit interzice ca stațiile de transport să poarte nume ale acelor persoane.

Se pare că inițiativa TPBI nu este doar o simplă schimbare administrativă, ci are, pentru unii, conotații cheie legate de moralitate și istorie. Mircea Vulcănescu a fost o figură controversată, fiind implicat, din poziția sa de oficial guvernamental în perioada regimului Antonescu, în deciziile unui regim responsabil de politici antisemitice și crime de război. Aceste aspecte au fost aduse în centrul dezbaterii de către Radu, care a subliniat că „în conformitate cu legea, atribuirea numelui unui personaj asociat cu crime de război și ideologii rasiste este ilegală și profund nedreaptă pentru memoria vie a Bucureștiului”.

Debateul nu s-a limitat doar la juridic, ci a abordat și istoria locală. Numele „Popa Tatu” provine de la un preot ce a activat la începutul secolului al XIX-lea, cunoscut pentru acțiuni filantropice, precum construirea unui azil pentru sărmani, sau a unei băi publice destinată celor fără resurse. Pentru susținătorii păstrării actualului nume, acest nume reprezintă o legătură cu comunitatea și un simbol al generozității, în contrast cu ceea ce unii văd ca fiind o asociere problematică a numelui cu figura lui Vulcănescu.

Reprezentanții legii sunt clari în privința interdicțiilor. Conform articolului 13 din lege, este interzisă atribuire sau menținere a numelor persoanelor vinovate de crime de război în spațiul public, ceea ce face ca propunerea TPBI să fie în dezacord cu prevederile legale. În acest context, solicitarea consilierului Radu este clară: fie păstrăm denumirea tradițională, fie alegem o denumire alternativă care să fie compatibilă cu legislația și să reflecte valorile societății.

Deși decizia finală încă nu a fost luată, reacțiile au evidențiat o divizare clară în comunitate. Pentru unii, schimbarea se înscrie într-un proces de corectare și de reevaluare a valorilor, în timp ce pentru alții, reprezintă o insultă la adresa memoriei unui preot cunoscut pentru binefaceri și un simbol comunitar. În presa locală și în rândul politicienilor, dezbaterea continuă, iar perspectiva legală rămâne clară: orice denumire a spațiului public trebuie să respecte legea și valorile societății.

Decizia finală, fie ea de a păstra numele „Popa Tatu” sau de a alege o variantă legal eligibilă, va trebui, însă, să țină cont nu doar de lege, ci și de sensibilitatea comunității, în condițiile în care Bucureștiul se află în plin proces de reevaluare a identității sale istorice și a valorilor respective.