Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat marți o poziție oficială prin care cere președintelui țării, Nicușor Dan, să includă educația media ca o componentă distinctă în viitoarea Strategie Națională de Apărare a țării.
Dezinformarea reprezintă astăzi o amenințare reală pentru democrație, coeziune socială și încrederea în instituții.
România se confruntă cu următoarele date:
– 55% dintre cetățeni spun că au fost expuși recent la informații false;
– 39% cred în teorii ale conspirației;
– nivel scăzut al competențelor digitale elementare, sub media europeană;
– atacuri informatice complexe în timpul alegerilor din 2024, conform informațiilor de la autoritățile judiciare.
Dezinformarea afectează domenii cruciale, precum sănătatea publică (exemplu: scăderea vaccinării împotriva rujeolei), polarizarea socială, manipularea electorală și promovarea ideologiilor extreme.
Educatia media este o soluție pe termen lung pentru a construi o societate capabilă să diferențeze adevărul de manipulare.
CNA propune:
– introducerea sistematică a educației media în curriculumul național;
– programe de alfabetizare digitală pentru toate categoriile sociale;
– consolidarea capacității statului și a societății civile de a combate campaniile de dezinformare;
– creșterea rezilienței informaționale a populației.
Cererea oficială a CNA va fi transmisă președintelui în contextul elaborării noii Strategii Naționale de Apărare.

În textul propus pentru strategie, se evidențiază faptul că alfabetizarea media și dezvoltarea gândirii critice reprezintă elemente esențiale pentru siguranța națională. România va implementa politici publice integrate pentru educație media, adresate tuturor, cu accent pe tineri și copii.
Obiectivele includ:
– integrarea educației media în programa școlară și în cursurile de formare continuă;
– dezvoltarea de programe naționale pentru alfabetizare digitală și formarea cadrelor didactice și personalului din sectorul public;
– îmbunătățirea capacității instituțiilor și organizațiilor civice de a recunoaște și contracara campaniile de dezinformare;
– întărirea rezilienței populației în fața dezinformării pentru a menține coeziunea socială, încrederea în autorități și valorile democratice.

Reprezentanții CNA subliniază că educația media trebuie tratată ca o prioritate de securitate democratică, fiind susținută prin alocări bugetare, colaborare între instituții precum Ministerul Educației, CNA, Autoritatea pentru Digitalizarea României și societatea civilă, precum și prin evaluări periodice ale impactului.
Includerea acestei componente în Strategia Națională de Apărare ar reprezenta o investiție strategică în protejarea durabilă a democrației românești.



Sursa articol