ULTIMA ORA
Sănătate

Ciorbă de burtă, cozonac și sarmale, vedetele Paștelui în România, în 2026

Cristian Marinescu

Românii au ales preparatele tradiționale de Paște, arată datele unei analize interne

București – Românii s-au bucurat de Sărbătorile Pascale cu preparate culinare tradiționale, conform unei analize realizate pe baza datelor interne Glovo. Ciorba de burtă, cozonacul, sarmalele, preparatele din carne de miel și mămăliga au dominat preferințele culinare în această perioadă.

Ciorba de burtă a rămas în fruntea clasamentului, fiind unul dintre cele mai populare preparate comandate de Paște, în diverse variante. Cozonacul, fie în varianta clasică, fie combinat cu nucă, cacao, stafide sau rahat, a reprezentat un alt punct forte al sărbătorilor. În ceea ce privește felurile principale, sarmalele au condus topul preferințelor, atât în versiunile tradiționale, cât și în cele de post sau cu ciuperci. Carnea de miel a rămas, de asemenea, o componentă centrală a mesei de Paște, iar mămăliga a fost nelipsită, însoțind numeroase preparate.

O călătorie culinară prin țară

Cele mai multe comenzi de preparate specifice sărbătorilor au fost înregistrate pe data de 3 aprilie. Orașele cu cele mai multe comenzi au fost București, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Iași.

Săptămâna cu cel mai mare volum de comenzi a fost cea cuprinsă între 30 martie și 3 aprilie. Cele mai multe comenzi au fost plasate dimineața, între orele 08:00 și 10:00. Cele mai multe comenzi au fost înregistrate în zilele de miercuri, marți și vineri.

Paște pentru întreaga familie

Pe lângă preparatele gătite, consumatorii au comandat și diverse alimente și ingrediente din supermarketuri, în special făină pentru cozonac tip 000, esențială pentru cei care au ales să pregătească deserturile tradiționale acasă.

Analiza arată că întreaga familie a fost implicată în atmosfera pascală, inclusiv animalele de companie. Printre cele mai comandate produse din această perioadă s-a numărat și Gourmet Gold Miel, hrană pentru pisici cu carne de miel.