Carol Davila, figura emblematică a medicinei românești, nu a fost doar un vizionar în domeniul medical, ci și un personaj plin de contradicții. Medicul francez, numit șef al serviciului sanitar al armatei în 1853, a lăsat o amprentă profundă asupra organizării sistemului medical și a învățământului de profil din România. Dincolo de realizările sale profesionale, personalitatea sa complexă și adesea tumultuoasă a stârnit numeroase controverse.
Un organizator genial, dar…
Constantin Argetoianu, apropiat al lui Davila, a schițat un portret al acestuia, conturat atât din experiențe personale, cât și din relatările tatălui său, generalul Ioan Argetoianu. Davila era descris ca un „mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială – dar în același timp (…) un țicnit.” Această descriere sugerează un contrast puternic între capacitățile sale intelectuale remarcabile și temperamentul său vulcanic.
Argetoianu relatează episoade din viața de zi cu zi a lui Davila, care ilustrează această latură a personalității sale. Accesele de furie, însoțite de gesturi dramatice, erau frecvente, inclusiv la masa de prânz, unde farfuriile zburau pe pereți. De asemenea, certurile aprinse cu însoțitorii săi erau o constantă, chiar și în drum spre serviciu.
Frustrări și amărăciune
Cu trecerea anilor, Davila a devenit mai irascibil, chiar și față de prieteni apropiați, cum ar fi Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, dar și față de Regele Carol I. A fost profund afectat de ceea ce percepea ca fiind „ingratitudinea omenească”. A doua sa soție, Ana Racoviță, reușise să-l mai potolească, dar după ce a rămas văduv, furia sa a reapărut.
Argetoianu menționează că Davila, ajuns la bătrânețe, se lamenta constant, vorbind neîncetat și monopolizând conversațiile. “Vorbea într-una, răspundea la propriile lui întrebări și nu lăsa pe nimeni să spună un cuvânt”. Cu toate acestea, amintirile sale erau presărate cu anecdote și povești captivante.
Viața de familie și ultimele zile
Casa lui Carol Davila de la poalele Dealului Cotroceni era descrisă ca fiind „comodă, dar umedă”. Proprietatea sa, extinsă până la Dâmbovița, era un labirint de proprietăți, ceea ce complica viața de zi cu zi. Davila primea oaspeții cu veselie, dar nu se sfia să facă glume pe seama lor.
În casa sa, atmosfera era animată de prezența fetelor sale, Elena și Zoe, dar și de copiii mai mult sau mai puțin legitimi. Fiul său mai mare, Alexandru Davila, nu locuia cu el. Carol Davila a murit la 24 august 1884, dar contribuțiile sale au rămas o parte importantă din istoria țării.
