Între iluzie și realitate, identitatea AI-urilor emergente: Ce ne spun cercetările recente despre personalitatea virtuală

În lumea limbajului artificial, ideea că un chatbot are o personalitate distinctă a fost, mult timp, mai mult o impresie a utilizatorului decât o realitate demonstrată științific. În practică, comportamentul acestor sisteme variază în funcție de context, formulare, istoricul conversațiilor și modul în care au fost antrenate. Dar până acum, aceste variații erau interpretate mai degrabă ca rezultate ale capriciilor AI-ului, decât ca semne ale unei personalități emergente.

Cu toate acestea, recent, un studiu remarcabil a zguduit această percepție. Cercetătorii japonezi au demonstat că atunci când mai mulți agenți bazate pe modele lingvistice mari (LLM), fără un scop prestabilit, interacționează între ei, apar stabile tipare de comportament care seamănă cu „individualitatea”. În mod surprinzător, rezultatele nu vin dintr-o intenție conștientă a AI-urilor, ci dintr-o combinație de dinamici sociale, memorie și feedback, ingredientele fundamentale ale coerenței sociale umane. În acest fel, AI-ul pare să capete „personalitate” nu pentru că e o ființă conștientă, ci pentru că procesele sale interne și sociale îi conferă o anumită stabilitate comportamentală.

## Personalitate sau stil de răspuns? Cum se măsoară „individualitatea” în AI

Cercetătorii de la University of Electro-Communications din Japonia au introdus conceptul de „personalitate” pentru AI, dar cu câteva precizări esențiale. Ei au analizat comunități de agenți care comunicau între ei, fără reguli rigide, pentru a vedea dacă acestea dezvoltă diferențe sustenabile între propriile comportamente. În lucrarea lor publicată recent, aceștia au folosit scenarii și întrebări ipotetice, interpretate prin lentila psihologică, pentru a evalua dacă agenții diferă în stilurile de răspuns, în preferințe și în modul în care interpretează și reacționează la stimuli sociali.

Rezultatele au arătat că, deși aceste diferențe nu sunt identice cu personalitatea umană, ele se manifestă ca profile repetitive și distintive. Acestea apar din cauza modului în care agenții integrează opiniile, reacționează la schimbările conversaționale și se adaptează pe baza memoriei, precum și a optimizărilor de răspuns în funcție de datele de antrenament și de context. În esență, „personalitatea” pe care o proiectăm peste aceste sisteme devine un rezultat al modul în care AI-ul și mediul său conversanțial evoluează împreună, mai degrabă decât o calitate intrinsecă a sistemului.

## De ce apar aceste „personalități” emergente? Memoria, feedback-ul social și nevoile

Primul factor ce explică apariția acestor diferențe este memoria. Fiecare agent construiște și păstrează un istoric al interacțiunilor, ceea ce duce la amplificarea micilor variații inițiale. Astfel, dacă doi agenți pornesc identici, diferențele lor devin tot mai evidente pe măsură ce continuă conversația, influențate de feedback-ul social – fie că validatează, contrazice, schimbă subiectul sau creează alianțe virtuale.

Un alt aspect important este abordarea conform cadrului motivațional propus de Maslow. Modelul nevoilor, aplicat ca instrument analitic, arată că LLM-urile, fiind antrenate pe un volum imens de texte despre oameni, motivații și norme sociale, încep să afișeze „tipare psihologice” ce reflectă aceste teme. Din lectura și analizarea conversațiilor repetate, AI-ul poate dezvolta comportamente și norme de comunicare, chiar și fără o comandă centrală, fiind capabil să „învețe” convenții sociale și să creeze o formă de cultură minimală digitală.

Cea mai importantă concluzie e că aceste „personalități” emergente nu înseamnă că AI-ul devine conștient sau are intenții proprii. În schimb, ele indică faptul că dinamica socială și memoria conversatională transformă aceste sisteme într-o oglindă a stilurilor și preferințelor, atribuind utilizatorilor impresia de „personalitate”.

## Implicații și riscuri: de la simularea de personaje la agenți autonomi

Această evoluție tehnologizată a AI-ului are și efecte practice. Agenții capabili să-mi imite comportamente umane, chiar și în cadrul unor simulări sociale sau training-uri, pot deveni parteneri de încredere și consecvenți. Ei pot ajuta în crearea de personaje de joc sau roboți de companie care să ofere empatie și stabilitate emoțională.

Totuși, nu lipsesc riscurile. Când „personalitatea” emergentă începe să influențeze, subtil, deciziile și percepțiile, putem ajunge într-o zonă periculoasă. Asupra acestor agenți pot fi exercitate influențe neautorizate, iar sistemele autonome pot fi manipulate sau folosite în scopuri de manipulare sau de dezinformare, în special dacă „personalizarea” le conferă o aparență de pornire intențională. În lipsa unei reglementări și a unei conștientizări clare, evoluțiile în acest domeniu pot duce la manipulare subtilă, provocând confuzii între uman și inteligent, între real și aparență.

Cu toate că această „personalitate” emergentă nu e un motiv de panică, ea obligă dezvoltatorii și utilizatorii să fie mult mai responsabili în modul în care gestionează și interpretează aceste sisteme. Fiecare conversație devine astfel un teren al responsabilității, unde transparența, verificarea și controlul devin imperative pentru a evita capcanele unei realități tot mai nemaivăzute. În timp ce AI-ul devine mai deștept și mai „umanoid”, lumea trebuie să învețe să-l folosească cu precauție și înțelepciune, conștientizându-i puterea și limitările.