Sergiu Celibidache a fost un dirijor român de renume internațional, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare și pentru felul în care a transformat muzica într-o formă de meditație. El a avut o carieră lungă și prolifică, dirijând orchestre de prestigiu din întreaga lume, dar a rămas în mare parte un necunoscut publicului din România și probabil și din lume, din pricina faptului că a refuzat să facă înregistrări. Acest refuz a fost motivat de convingerea lui că muzica moare în conservă și că experiența transcendentală a concertului nu poate fi capturată pe un disc sau o înregistrare.

Celibidache a avut o relație specială cu orchestra, pe care o considera o entitate vie, ce trebuie să fie într-o stare de prezență golită de ego, pentru a face cu adevărat muzică. El a fost un om sever, dar și generos, care știa să ofere sprijin și să încurajeze muzicienii săi. De asemenea, a fost un om de o mare cultură și sensibilitate, care a fost influențat de filozofia budistă zen și a practicat mindfulness-ul în viața sa de zi cu zi.

În anii ’70, Celibidache a fost criticat de o parte a diasporei române pentru că a acceptat să revină în România și să concerteze sub regimul comunist. Cu toate acestea, el nu a fost niciodată un susținător al regimului și a folosit ocazia pentru a-și reîntâlni familia și pentru a promova cultura română. De altfel, dosarul său de la Direcția de Informații Externe a Securității s-a închis în 1979, probabil din cauza faptului că a devenit prea periculos pentru regim sau a fost distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Întâlnirea lui Celibidache cu maestrul zen Tao Chün a avut un impact profund asupra vieții și carierei sale. Tao Chün i-a predat lui Celibidache principiile mindfulness-ului și ale meditației, care au devenit fundamentul abordării sale în dirijat și în viață. De asemenea, Celibidache a fost influențat de matematicianul Mihai Botez, care a dezvoltat o ecuație matematică pentru a descrie principiile filozofice ale lui Celibidache. Acest lucru a condus la o nouă înțelegere a muzicii și a rolului ei în societate.

În concluzie, Sergiu Celibidache a fost un dirijor și un om de o mare sensibilitate și cultură, care a lăsat o moștenire profundă în lumea muzicală. Abordarea sa inovatoare și refuzul de a face înregistrări au făcut ca muzica lui să rămână vie și să continue să inspire generații de muzicieni și melomani. Prin cartea “Spatiul Celibidache” a istoricului și scriitorului Stejărel Olaru, putem să înțelegem mai bine viața și opera lui Celibidache și să apreciem mai mult contribuția lui la lumea muzicală.