Cel puțin nouă persoane au murit și 27 au fost rănite după ce un depozit cu explozibili confiscați a explodat în interiorul unei secții de poliție din partea indiana a regiunii Kashmir. Incidentul a avut loc vineri seara, conform informatilor de la autorități, la doar câteva zile după o explozie cu mașina capcană în capitala Delhi, care a făcut opt victime, relatează agenția de știri Reuters.
Majoritatea persoanelor decedate sunt ofițeri de poliție, inclusiv specialiști în criminalistică care examinaseră explozibilii, au declarat sursele, dorindu-și să își păstreze anonimatul. Unii răniți sunt în stare critică.
„Identificarea victimelor continuă, deoarece unele sunt complet carbonizate. Forța exploziei a fost atât de puternică încât fragmente umane au fost găsite în case aflate la circa 100-200 de metri de secția de poliție”, a precizat unul dintre reprezentanți.
Șeful poliției din regiunea Jammu și Kashmir, administrată de guvernul central al Indiei, va susține o conferință de presă pentru a oferi detalii despre incident.
Anterior, un oficial local a declarat pentru Reuters că o explozie a avut loc în secția de poliție din Nowgam, iar incendiul provocat a cuprins întregul complex. Mai multe autospeciale au fost trimise pentru stingerea focului.
Accidentul a avut loc la patru zile după o explozie similară cu mașina în Delhi, în urma căreia au fost ucise cel puțin opt persoane, incident considerat act terorist de autorități.
India și Pakistan, ambele națiuni nucleare, au avut conflicte și războaie periodice de-a lungul anilor pentru controlul regiunii disputate Kashmir, pe care fiecare o revendică în întregime, dar care este administrată doar parțial.

Fii primul care comentează