Autonomia automobilistică: de la vise de fusionare a condusului la realitatea legislativă și tehnologică

După decenii în care ideea unei mașini autonome, fără volan și pedale, părea mai mult un exercițiu de imaginație sau un exercițiu de marketing, 2026 marchează un punct de cotitură clar în această evoluție. În timp ce anii trecuți au fost plini de promisiuni, acum discuția s-a mutat pe terenul detaliilor tehnice și legale. În România, această schimbare nu rămâne doar o chestiune de perspectivă, ci devine o provocare concretă, cu aplicabilitate imediată.

Ce înseamnă, de fapt, mașina fără volan și de ce apar confuzii între niveluri

Unul dintre cele mai mari obstacole în vederea eliminării total a volanului și a pedalelor îl reprezintă diferențele de nivel de automatizare. La nivelul actual, tehnologia disponibilă permite existenta unor sisteme sofisticate de asistență: frânare automată de urgență, păstrare a benzii, monitorizare a unghiurilor ocluzive sau schimbare automată de bandă, toate funcții care au la bază tehnologii avansate de senzori și algoritmi. Însă, aceste sisteme rămân în zona asistenței, fiind departe de autonomia în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru a înțelege mai clar, trebuie precizat că diferența esențială constă în nivelul de autonomie permis de legislație și în responsabilitatea legată de utilizarea vehiculului. La nivelul 2, șoferul trebuie să fie în permanență atent și pregătit să intervină. La nivelul 3, mașina poate prelua controlul în anumite condiții, dar șoferul trebuie să fie capabil să preia din nou conducerea la cerere. Abia nivelul 4 – când vehiculul se poate descurca fără intervenție umană într-o zonă delimitată – și nivelul 5, adică autonomia completă, rămân fiind mai degrabă idealuri tehnologice, greu de implementat pe scară largă, în condiții de trafic variabil și infrastructură imperfectă.

Din păcate, confuzia apare adesea. Cand cei mai mulți se gândesc la „mașini autonome” în experiența de zi cu zi, se referă, de cele mai multe ori, la sisteme de nivel 2 sau 3, care sunt capabile să opereze în anumite condiții, dar nu oferă libertate reală. În România, această diferențiere contează enorm, pentru că lipsa cadrului legal clar creează riscuri și incertitudini, fie pentru producători, fie pentru șoferi.

Situatia curentă în România: ce funcționează și ce limitează progresul

România, în mod concret, deja dispune de tehnologie avansată în multe mașini moderne, care pot frâna automat, menține velocitatea pe autostradă și păstrează banda. Aceste funcții, deși utile, nu reprezintă în sine pași către vehiculul complet autonom. Probleme apar atunci când condițiile de trafic devin impredictibile: marcajele șterse, carosabilul deteriorat sau semnalizarea temporară de șantiere pot „orbi” sistemele și pot compromite siguranța.

Deși au fost date tastări în domeniul testării vehiculelor autonome în zone controlate, precum parcări sau trasee de test, acestea rămân demonstrații limitate. România se află încă departe de a avea infrastructură și legislație pregătite pentru adoptarea la scară largă a mașinilor fără șofer, care să circule pe drumurile publice în condiții simple și sigure.

În ceea ce privește cadrul legislativ, situația este critică. Deși în alte state europene s-au făcut progrese privind omologarea și regulamentarea vehiculelor autonome, în România lipsesc încă legislația specifică, procedurile clare pentru autorizare și responsabilitatea juridică în cazul unor incidente. Discuția despre „fără volan” rămâne multă vreme în domeniul unui concept ideal, nereformat încă la nivel legal.

Perspective și pași necesari pentru un viitor mobil autonom în România

Chiar dacă ideea de „mașini fără volan” nu pare aproape de realitate pentru drumurile deschise ale țării, există un potențial în zonele geofencuite, unde trasee bine definite – aeroporturi, zone industriale sau logistice – pot deveni test-bed-uri. În aceste regiuni, condițiile de infrastructură și reguli clare pot accelera adoptarea și perfecționarea tehnologiilor.

Pentru a realiza această tranziție, România are nevoie, dincolo de achiziționarea tehnologiei, de un cadru legal stabil, infrastructură eficientă, actualizată și interoperabilă și, cel mai important, de un dialog transparent între autorități, companii și cetățeni. Întreaga proces nu se va desfășura peste noapte: pașii mai vizibili ai progresului vor fi, cel mai probabil, în zone controlate, cu capacitatea de a testa și de a învăța din experiențe concrete.

Autonomia completă în trafic – când mașina poate opera fără intervenție umană indiferent de condiții – este, încă, un obiectiv îndepărtat. Însă, drumul spre el este definit de pași mici, dar siguri: creșterea funcțiilor de asistență, dezvoltarea de proiecte pilot în zone delimitate și consolidarea cadrului legal. În acest mod, perspectiva unui viitor în care șoferul automat devine o realitate vagă, dar sigură, se conturează, pas cu pas.