Arta stradală ca formă de protest și conștientizare în București

Orhan, un artist care își petrece timpul între București și Londra, a ales să își unească creativitatea cu responsabilitatea civică, construind intervenții artistice direct pe zidurile capitalei. Lucrările lui nu sunt simple picturi pe pereți, ci manifestări pline de curaj, care se adresează direct rănilor sociale și politice ale orașului. Pentru el, spațiul public nu trebuie să fie doar un fundal decorativ, ci o scenă a confruntării și reflecției, iar mesajele transmise sunt menite să trezească conștiința cetățenilor.

Păstrarea memoriei și mesajul social în peisajul urban

De câțiva ani, Orhan a devenit o figură vizibilă în peisajul artistic al Bucureștiului, pictând pereți cu teme dure precum corupția, violența, sau uitarea. Unele dintre intervenții îi critică dur actorii politici, precum Ciprian Ciucu sau Ilie Bolojan, dar sunt și altele care aduc în prim-plan nume controversate, și evenimente tragice, precum cazul Gheorghe Dincă sau scandalul sociologului Alfred Bulai. Prin aceste lucrări, artistul încearcă să aducă în lumină aspecte care, în mod obișnuit, sunt trecute cu vederea sau ignorate de societate.

Reacțiile publicului variază, dar majoritatea sunt departe de a fi neutre. Unii reacționează cu entuziasm și curiozitate, alții cu indiferență sau chiar ostilitate, dar Orhan consideră această diversitate de opinii ca fiind parte integrantă din scopul artei sale.

De ce stradă, nu galerie?

Interviul cu artistul scoate în evidență diferența fundamentală între arta de pe stradă și cea din galerii. „Am ales strada în detrimentul galeriilor pentru că pe stradă arta e accesibilă oricui. Nu există bariere. Oricine poate să o vadă, să reacționeze, să se oprească sau să meargă mai departe.” pentru el, această libertate de exprimare și sinceritatea reacțiilor sunt cele mai valoroase. Într-un oraș unde bugetele pentru cultură sunt insuficiente, strada devine singurul teren de exprimare artistică nefiltrată, o punte directă cu societatea.

Pentru Orhan, arta nu trebuie să fie plăcută, ci să doară. Temele lui se nasc din observația conștientă a problemelor sociale și a degradării morale pe care le vede zi de zi. „Ar trebui să ne doară faptul că ne-am obișnuit cu tot ce nu e normal”, spune artistul, subliniind astfel importanța ca fiecare cetățean să simtă ca propriile traume și probleme ale orașului să nu-i fie indiferente.

Reacții, vandalism și libertatea de expresie

De-a lungul anilor, multe dintre lucrările sale au fost vandalizate sau șterse, unele „cu bună știință”, altele din ignoranță sau teamă. Orhan vede aceste gesturi ca pe niște reacții naturale în lumea artei stradale, dar nu se lasă descurajat. „În ultima perioadă, însă, observ că multe lucrări rezistă, iar unele chiar sunt apreciate și lăsate să conviețuiască cu spațiul”, explică artistul, care își dorește ca proiectele sale să fie cât mai naturale, să își găsească un loc în peisajul urban fără presiuni exterioare.

Dacă ar putea lăsa o singură lucrare permanentă în oraș, nu are o alegere clară, dar vrea ca libertatea și autenticitatea să prevaleze: „Vreau ca proiectul să se manifeste liber, să își găsească singur locul și sensul în oraș.”

Privind spre viitor, Orhan speră ca arta sa stradală să continue să ofere o voce celor marginalizați sau uitați, să fie o metodă de conștientizare socială și o provocare pentru bucureșteni. Într-un oraș în continuă schimbare, unde vocea individualului rar se face auzită, intervențiile artistului pot deveni repere visibile ale luptei pentru o societate mai responsabilă și mai conștientă. În timp ce Bucureștiul își păstrează farmecul său vibrant și neliniștit, sprijinit de energia urbană a artiștilor care aleg să pună piciorul pe ziduri, speranța rămâne ca arta stradală va continua să fie forța care ridică și provoacă, nu doar decorativă, ci și trezitoare.