În 2024, România a înregistrat a doua cea mai scurtă speranță de viață din cadrul Uniunii Europene, atingând 76,6 ani. Media europeană este de 81,7 ani, în creștere cu 0,3 ani față de anul anterior.

Dintre statele membre, în 15 există o speranță de viață mai mare decât media UE, cele mai lungi fiind în Italia și Suedia, cu 84,1 ani fiecare, și în Spania, cu 84 de ani. În schimb, Bulgaria și România au avut cele mai mici durate de viață, respectiv 75,9 ani și 76,6 ani.

Chiar dacă aceste cifre sunt mici, comparativ cu situația din 2019, înainte de pandemie, în majoritatea statelor UE pentru care sunt disponibile date preliminare, speranța de viață a crescut în 2024. Cele mai mari creșteri s-au consemnat în Lituania (1,1 ani), precum și în Cehia, Letonia și România, fiecare cu un an în plus.

Singurul stat care a înregistrat o scădere a speranței de viață în 2024 față de 2019 a fost Olanda, unde media a scăzut cu 0,2 ani. În Spania, speranța de viață a rămas aproape neschimbată, cu o creștere minoră de doar 0,1 ani, iar în Franța, valoarea s-a menținut constant.



Sursa articol