Pentru a sprijini persoanele ale căror vehicule au fost avariate în urma exploziei recente de pe strada Calea Rahovei, Poliția Capitalei, prin Brigada Rutieră, a instituit un punct mobil pentru eliberarea autorizațiilor de reparație. Aceste autorizații sunt necesare pentru depunerea autovehiculelor în service-uri.

Până în prezent, au fost emise 38 de autorizații, iar punctul mobil continuă să funcționeze în funcție de solicitările cetățenilor afectați.

Pentru informații suplimentare despre procesul de evaluare a avariilor sau de emitere a autorizațiilor, persoanele interesate pot contacta Brigada Rutieră prin intermediul unui număr de telefon destinat informării publicului.



Sursa articol