
Prim-ministrul Ilie Bolojan a absentat miercuri de la o întâlnire cu reprezentanți ai aleșilor locali, destinată discutării reformei din administrația publică.
Au fost prezenți vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, precum și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke. Potrivit agenției de știri, deși era anunțat că va fi prezent, Bolojan nu a participat, ceea ce a enervat oficialii prezenți, veniți din alte localități.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că absența prim-ministrului s-a datorat agendei încărcate, afirmând că „Întâlnirea a fost organizată de domnul ministru Cseke Attila, care a și condus discuțiile. Au participat doi vicepremieri, Marian Neacșu și Tanczos Barna. Domnul prim-ministru a intenționat să fie prezent și și-ar fi dorit să participe, însă nu a reușit din cauza programului”.
Conform unui comunicat oficial, pe baza datelor transmise de autoritățile administrative locale, s-a realizat o situație ce include numărul total de posturi aprobate conform organigramelor, cele ocupate și cele vacante.
De asemenea, analiza oferă informații despre numărul posturilor ocupate în funcție de serviciile publice oferite, precum evidența persoanelor, poliția locală, asistența socială sau gestionarea proiectelor cu finanțare europeană.
O altă temă discutată a fost ajustarea grilei de personal pentru primării și alte autorități publice locale, în funcție de populație, pentru a îmbunătăți eficiența serviciilor. În același context, reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților locale au analizat și posibilitatea reorganizării structurilor interne din instituții, cum ar fi direcțiile și serviciile, pentru o activitate mai eficientă.
Fii primul care comentează