Marți, 15 noiembrie, de la ora 21:45, România va juca împotriva Bosniei într-un meci crucial. Reprezentativa română trebuie să obțină victorie atât în fața bosniacilor, cât și împotriva echipei din San Marino, în meciul programat pentru marți, 18 noiembrie, la aceeași oră, pentru a-și păstra șansele de a se califica la turneul final din SUA, Mexic și Canada.

Basarab Panduru, fost internațional român, a comentat convocarea lui Louis Munteanu, declarând că nu înțelege alegerea antrenorului Mircea Lucescu de a-l include pe atacantul de la CFR Cluj.

Panduru nu consideră că Munteanu este o opțiune bună pentru meciurile decisive din finalul campaniei de calificare pentru CM 2026.

„Nu mă așteptam să-l convoace pe Louis Munteanu. Nu mai înțelege nimic omul. Când a marcat o sută de mii de goluri, l-a trimis în Portugalia să facă mii de kilometri pentru a juca o repriză acolo. L-a luat pe Alibec.

Acum nu joacă la CFR, nu este în lot din cauza accidentărilor. Ce să mai înțeleagă? Nu cred că mai înțelege nimic. Când era în formă și merita, nu… dar acum, da.”

„O să joace titular Bîrligea. Nu văd altă variantă. Dacă aduci altcineva, nu cred că e ok. Nu ne permitem. Trebuie să avem jucători care au meciuri în picioare”, a afirmat Basarab Panduru.



Sursa articol