Un tribunal din Slovacia l-a condamnat pe poetul Juraj Cintula la 21 de ani de închisoare pentru atacul asupra premierului naționalist Robert Fico, comis în mai 2024, relatează agențiile de știri.
Persoana urmărită a fost găsită vinovată de terorism, fiind stabilit că a acționat „cu scopul de a perturba funcționarea normală a guvernului”, a explicat judecătorul Igor Kralik.
Cintula a tras de cinci ori asupra lui Fico de la o distanță de puțin peste un metru, în timp ce prim-ministrul mergea să salute un grup de susținători, după o ședință de guvern în orașul Handlova, situat în centrul Slovaciei.
Decizia tribunalului penal specializat din orașul Banska Bystrica încheie un proces care a început în iulie și în care s-a pus problema dacă Cintula, care a recunoscut că l-a împușcat pe Fico, poate fi considerat vinovat de terorism. Hotărârea poate fi atacată în fața celei mai înalte instanțe din țară.
Fico a fost lovit de mai multe gloanțe și a suferit răni grave la abdomen, precum și leziuni la șold, mână și picior. El a făcut prima apariție publică în iulie anul trecut, câteva luni mai târziu, după atac.
Cintula a declarat că a dorit să-l rănească, dar nu să-l omoare, susținând că intenția lui a fost să împiedice continuarea politicilor despre care credea că afectează libertatea și cultura slovacă.

Fii primul care comentează