ULTIMA ORA
Diverse

Autorizații pentru Podul Calicilor și Dâmbovița: Ciucu anunță licitațiile

Cristian Marinescu

Ciprian Ciucu a anunțat joi, 9 aprilie 2026, semnarea autorizațiilor de construire pentru Podul Calicilor și amenajarea malurilor Dâmboviței, între Piața Unirii și Podul Izvor. Primarul General al Capitalei a precizat că licitațiile pentru proiectare și execuție vor fi lansate după aprobarea bugetului Primăriei Municipiului București (PMB).

Proiectul de reconstrucție a podului, dispărut în 1930, a fost aprobat încă din 2016. În 2024, indicatorii tehnico-economici au fost actualizați, suma necesară fiind estimată la peste 30 de milioane de euro. Edilul Capitalei a declarat că noua structură va arăta mai bine decât în randările inițiale.

„Randările sunt vechi, de când a fost publicat prima dată Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, mă voi asigura că în realitate totul va arăta mai bine. Voi continua să deblochez proiectele bune din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Podul calicilor va lega străzile Șelari și Sfinții Apostoli

Conform proiectului de hotărâre din 2024, podul, destinat circulației pietonale, va avea o suprafață de 736 de metri pătrați. Acesta va face legătura între Centrul Vechi și zona Palatului de Justiție, traversând râul Dâmbovița între străzile Șelari și Sfinții Apostoli.

Proiectul include, de asemenea, o parcare subterană în zona Bisericii “Domnița Bălașa” și lucrări de amenajare a spațiului public. Acesta cuprinde împrejmuiri, mobilier urban și spații verzi.

Deși Nicușor Dan, primarul general al Capitalei la acel moment, anunța în 2024 lansarea iminentă a licitației pentru execuție, procedura nu a fost demarată până în aprilie 2026. Durata de execuție a proiectului, conform hotărârii din 2024, este estimată la trei ani (36 de luni) de la începerea lucrărilor.

O incursiune în istoria podului

Podul Calicilor, cunoscut și sub numele de Podul Rahova, a dispărut în 1930, în urma inițiativei regelui Carol al II-lea de modernizare a Pieței 8 Iunie (Unirii). Lucrările au presupus sistematizarea și reamenajarea urbană, inclusiv acoperirea Dâmboviței cu un planșeu de beton de la Piața Națiunile Unite la Piața 8 Iunie. Astfel, Splaiul Independenței a fost transformat într-un bulevard, iar Podul Rahova a fost demolat.

Podul Calicilor făcea parte din cele patru poduri denumite ulterior „domnești”. Acesta conecta târgul cu Drumul Mehedinților. Denumirea podului provine de la calicii (nevoiașii) care locuiau, din secolul al XVI-lea, pe malul drept al Dâmboviței, în apropierea băii Mitropoliei și a grădinii bisericii Domnița Bălașa, din perioada interbelică.

Bugetul PMB pentru anul 2026 și calendarul licitațiilor vor fi anunțate ulterior.