
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atenţionează asupra unei campanii active de phishing, în cadrul căreia atacatorii trimit e-mailuri frauduloase aparent provenite de la organizaţii oficiale sau companii cunoscute din domeniul financiar-contabil, conform unei surse de informații.
Potrivit DNSC, aceste mesaje includ adesea ataşamente maliţioase, cum ar fi fişiere Word, PDF sau arhive, iar dacă sunt deschise, pot instala programe de tip ransomware care criptează datele dispozitivului, utilizând tehnologii precum BitLocker, blocând astfel accesul la informaţii importante.
„În anumite cazuri, mesajele par a fi trimise de la surse legitime, precum o asociaţie, un coleg sau un partener, şi pot solicita plata unor datorii, pot cere informaţii personale sau financiare sau pot pretinde existenţa unor servicii fictive. Deschiderea fişierelor duce la compromiterea completă a sistemului”, au explicat specialiştii.
Aceştia recomandă prudenţă şi vigilenţă atunci când primiţi astfel de e-mailuri, mai ales dacă vin de la organizaţii sau companii cunoscute, dar au conţinut suspect sau ataşamente neaşteptate.
Fii primul care comentează