Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor din București propune sterilizarea gratuită a până la 10.000 de pisici, conform unui proiect de hotărâre care va fi votat în ședința Consiliului General de vineri, 29 august.
Inițiativa urmărește reducerea înmulțirii necontrolate a animalelor și crearea unui oraș mai curat și mai sigur. Potrivit reprezentanților ASPA, această măsură va preveni suferința animalelor, transmiterea bolilor zoonotice și dificultățile în gestionarea coloniilor de pisici în Capitală.
Proiectul prevede includerea atât a pisicilor cu stăpân, cât și a celor fără, sterilizările urmând să fie realizate după principiul „primul venit – primul servit”, în limita fondurilor disponibile.
În plus, o campanie de sterilizări gratuite pentru căței continuă în București, la cabinetul veterinar Vet 4 Life din Sectorul 2, anunță ASPA. Aceasta reamintește că sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună sunt obligatoare conform legii, iar nerespectarea poate atrage amenzi de până la 10.000 de lei.
Persoanele interesate se pot programa sunând la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00.
Sursa articol

Fii primul care comentează