Conform Economistul.ro: Experiență imersivă dedicată lui George Enescu, de Ziua sa, la MINA
ARTEXIM organizează, pe 19 august 2026, cu ocazia celebrării a 145 de ani de la nașterea compozitorului GEORGE ENESCU, o proiecție inedită, accesibilă gratuit publicului: „George Enescu – Poema Română: Immersive Experience”. Evenimentul, desfășurat la MINA – Museum of Immersive New Art, transpune celebrul „Poema română” într-o instalație audiovizuală, îmbinând muzica cu elemente vizuale și tehnologie. Aceasta este a treia ediție consecutivă în care ARTEXIM marchează Ziua Enescu la MINA.
De la „Poema Română” la tehnologia viitorului
Instalația „George Enescu – Poema Română: Immersive Experience” propune o călătorie prin viața și opera compozitorului, având ca punct central una dintre primele sale compoziții notabile, „Poema română”, op. 1. Lucrarea a fost creată în 1897, când ENESCU avea doar 16 ani, și a reprezentat prima sa compoziție căreia i-a atribuit un număr de opus, semn al maturității sale artistice incipiente. Prima audiție publică a avut loc la Paris, în 1898, și a fost primită cu apreciere de critici, fiind considerată de specialiști precum PASCAL BENTOIU prima lucrare românească de anvergură care s-a impus pe o scenă muzicală internațională importantă.
Destinul „Poemei române” a fost influențat și de istoria României. Finalul lucrării include Imnul Regal compus de EDUARD HUBSCH. Ca urmare a abolirii monarhiei în 1947, lucrarea a fost interzisă de la interpretare publică pentru mai bine de patru decenii. După 1989, dirijorul HORIA ANDREESCU a contribuit la readucerea sa în repertoriul concertistic românesc, prin interpretări la Ateneul Român.
Colaborări pentru o experiență multisenzorială
Experiența imersivă de la MINA se bazează pe o înregistrare realizată în anii ’90 de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului HORIA ANDREESCU. Această fonogramă a fost pusă la dispoziție prin parteneriatul cu casa de discuri ELECTRECORD. Componenta vizuală, creată de atelierul LES ATELIERS NOMAD, transformă audiția într-un dialog complex între sunet, imagine, spațiu și tehnologie. Proiecția include fotografii din diverse etape ale vieții și carierei lui GEORGE ENESCU, unele dintre ele animate cu ajutorul inteligenței artificiale, dar și secvențe vizuale menite să evoce universul creator al compozitorului și impactul său asupra generațiilor ulterioare.
Prin această inițiativă, ARTEXIM își propune să ofere publicului de toate vârstele o modalitate nouă de a se conecta cu muzica lui ENESCU, invitându-i să pătrundă într-un univers artistic construit în jurul creațiilor sale, utilizând mijloacele de expresie contemporane.
Evenimentul „George Enescu – Poema Română: Immersive Experience” va avea șase proiecții miercuri, 19 august 2026, la MINA – Museum of Immersive New Art. Spectacolele încep de la ora 18:30 și se desfășoară la intervale de 30 de minute, ultima proiecție fiind programată la ora 21:00.
Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Accesul se face pe bază de bilet gratuit, care trebuie rezervat în prealabil prin platforma Eventim.ro, pentru intervalul orar dorit. Este necesară rezervarea unui bilet pentru fiecare participant, inclusiv pentru copii.
Ziua Enescu la MINA face parte din demersurile ARTEXIM de a menține vie moștenirea lui GEORGE ENESCU și de a o prezenta publicului contemporan. Festivalul și Concursul Internațional George Enescu continuă să promoveze valorile asociate numelui compozitorului: excelența, creativitatea, generozitatea și deschiderea către lume.
Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: Fundația Art Production
Parteneri: ELECTRECORD, Muzeul Național „George Enescu”
Creație și producție video: LES ATELIERS NOMAD
Cu sprijinul: MINA – Museum of Immersive New Art, EVENTIM
Sursa: Economistul.ro