În satele bănățene, Săptămâna Mare îmbină smerenia, rugăciunea și postul, dar Joia Mare rămâne momentul în care sacrul se întâlnește cu practicile profane: în timp ce în biserici preoții pregătesc Sfânta Împărtășanie pentru întregul an, tinerii aprind focuri pe dealuri sau în cimitire, aducând lumina pentru cei plecați, iar femeile vopsesc ouăle, pentru că Vinerea Neagră este o zi de rugăciune care însoțește slujba de Lamentație a Domnului.
Tradiții pascale în inima Banatului
Preotul arhidiacon Zaharia Peres din Timișoara spune că Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, când bucuria care umplea străzile satului face loc calmului și bunei cuviințe, chiar și în rândul copiilor. „În duminicile Postului Mare, până la Florii, străzile erau pline de viață, într-un joc ritual numit ‘moș oșâ și babă’, care pornea în procesiune prin sat. Obiceiul se mai păstrează în Valea Almăjului”, își amintește acesta. Tinerii îmbrăcați în tot felul de costume – polițiști, pompieri, moși și babe – purtau măști din pânză albă, ca să nu fie recunoscuți. „Era un adevărat carnaval.”
Înarmați cu nuiele de salcie tăiate de pe malul râului, aceștia cutreierau satul în fiecare duminică după-amiaza. „Îi alergau pe cei care le ieșeau în cale, lovindu-i în joacă pe băieți și sărutând fetele. Băieții nu scăpau până nu se costumau și se alăturau procesiunii. Era un obicei frumos”, spune părintele Zaharia. Își amintește că a făcut la fel: „Dacă vedeam că nu scap de bătaie, mergeam acasă, mă îmbrăcam în cel mai ciudat costum pe care-l găseam, puneam o mască și ieșeam pe stradă. De data asta deveneam frați cu ei.” Seara, grupul se aduna la una dintre casele băieților, unde povesteau și mâncau mere și cartofi copți. „Era multă voie bună”, își amintește el.
Focul, simbol al luminii și al speranței
Aceste procesiuni de carnaval durau până la Duminica Floriilor, când întreg satul mergea la biserică. În ajun, copiii ajutau preotul să pregătească ramurile de salcie, care erau binecuvântate și împărțite a doua zi.
Luni seara, pe dealul unde se afla o cruce, erau aprinse focuri, anunțând Săptămâna Mare. Mai târziu, sătenii se adunau în jurul focurilor din fața bisericii, tineri și bătrâni deopotrivă, împărtășind povești despre Paște și Înviere.
În Joia Mare, lumina căpăta o semnificație simbolică – de la focul la răsăritul soarelui la mormintele celor plecați până la amintirea lui Petru încălzindu-se la foc înainte de a-l renega pe Hristos. „Se pregătea lemn de alun seara, iar înainte de răsăritul soarelui se aprindea focul în casă”, relatează părintele Zaharia. „Se mergea la cimitir, se tămâiau mormintele, se rostea Tatăl Nostru și se dădeau milostenii pentru morți. Seara, tot satul era în biserică, unde se oficia Slujba celor 12 Evanghelii. Când încetau clopotele, lua locul ritmicitatea toacei, care acompania noaptea Învierii.”
În dimineața de Sâmbătă, după Liturghia Sfântului Vasile, credincioșii așteaptă liniștiți momentul în care noaptea se transformă în Lumină Eternă. Flacăra luată de la preot este dusă acasă și păstrată tot anul, ca o protecție în furtuni sau greutăți. Strămoșii credeau că, în Noaptea Învierii, „comorile ascunse se deblochează și flăcările se jucau peste acele locuri”, după cum îi spunea bunica părintelui Zaharia.
Omul, spune el, s-a născut în lumină, dar a pierdut-o prin neascultarea lui Adam, și a recâștigat-o prin jertfa lui Hristos. „Omul își stinge propria lumină atunci când își pierde speranța în Dumnezeu. Iuda a fost un exemplu. În Lumina Învierii avem dragostea Tatălui pentru Firea umană, atât de mare încât și-a jertfit Unicul Fiu pentru mântuirea noastră.”
Citându-l pe Mitropolitul Ioan al Banatului, adaugă: „Cel care iubește suferă. Dragostea și jertfa sunt cele mai bune surori. … Dragostea și suferința sunt două lumânări în care trebuie să punem mereu uleiul faptelor bune. Cel care iubește și se jertfește pe sine va primi mare har de la Hristos cel Înviat.”
Dincolo de obiceiuri și tradiții, spune părintele Zaharia, Lumina a însoțit creștinismul de la naștere până la lumina lumânării așezate la căpătâiul celor plecați, iar Radierea Învierii a străpuns întunericul, transformându-l în a opta zi a Luminii eterne.
În 2026, Paștele este sărbătorit pe data de 12 aprilie.
