
Marian Aioani, în vârstă de 25 de ani, a devenit un jucător esențial pentru Rapid și dovedește că merită încrederea antrenorului Costel Gâlcă. În cele șase meciuri disputate în campionat în care a fost titular, Aioani a reușit să păstreze poarta intactă în patru ocazii. Performanța sa din derby-ul cu Dinamo, câștigat cu 2-0, a fost indiscutabil cea mai bună din actuala stagiune, obținând punctajul maxim de 8,1 pe platforma de evaluare a meciurilor, cea mai mare notă de la ambele echipe.
În ciuda reușitelor sale, Aioani a subliniat importanța unei intervenții remarcabile a colegului său, Elvir Koljic, într-o situație care a captat atenția fanilor. „Fiecare s-a sacrificat pentru echipă. Nu știu ce căuta Elvir pe acolo, chiar mă bucur. Sper să iasă portarul etapei! Nu pot să încerc și eu (n.r. – intervenția lui Koljic), dacă dau pe lângă? Asta îmi mai trebuie! Legat de meci, ne-a ieșit exact cum am planificat. Un singur cuvânt am de spus: omogenitatea. Avem câteva luni împreună, începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine și cred că ăsta e atuul nostru în acest sezon,” a afirmat Aioani.
Fii primul care comentează