O delegație de înalt nivel din Afganistan a pornit sâmbătă spre Doha pentru a discuta pacea cu Pakistanul, după ce cele două țări au decis să extindă o încetare a focului, ca urmare a confruntărilor violente recente de la frontieră, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, citat de agenția de știri Reuters.
„Așa cum s-a promis, negocierile cu partea pakistaneză vor avea loc astăzi la Doha”, a spus Zabihullah Mujahid, adăugând că delegația afgană este condusă de ministrul Apărării, Mullah Muhammad Yaqoob. În același timp, o delegație din Pakistan se afla deja de vineri în capitala Qatarului, urmând să fie completată de oficiali de rang înalt, conform unor surse oficiale din guvern și din sectorul securității.
Guvernul pakistanez nu a confirmat oficial participarea la discuții, iar ministerele Apărării și de Externe nu au făcut comentarii în privința acestei situații.
Negocierile au loc în contextul extinderii armistițiului de 48 de ore convenit vineri, după o săptămână de lupte intense, care au dus la zeci de morți și sute de răniți. Aceste violențe au fost cele mai grave de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, în 2021.
Conflictele, ce au inclus și atacuri aeriene din partea Pakistanului de-a lungul frontierei de 2.600 km, au fost declanșate de solicitarea Islamabadului ca regimul taliban să controleze grupările militante despre care Pakistanul afirmă că și-au stabilit baze în Afganistan.
Vineri, un atentat sinucigaș aproape de frontieră a ucis șapte soldați pakistanezi și a rănit alți 13.
„Regimul afgan trebuie să oprească grupările care folosesc teritoriul național pentru a comite atacuri odioase în Pakistan”, a declarat sâmbătă șeful armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir.
Guvernul afgan l-a acuzat pe Pakistan că a efectuat atacuri aeriene pe teritoriul Afganistanului, chiar la câteva ore după ce s-a extins armistițiul. Mujahid a condamnat aceste raiduri și a afirmat că Kabul își rezervă dreptul de a răspunde, dar le-a ordonat luptătorilor afgani să nu riposteze pentru a proteja echipa de negociere.
Armata pakistaneză nu a făcut declarații oficiale cu privire la acuzațiile de raiduri aeriene.

Fii primul care comentează