Administrația americană se pregătește să intervină pentru a împiedica Federația Internațională de Fotbal (FIFA) să excludă Israelul din competițiile internaționale înainte de Campionatul Mondial din 2026, potrivit unei relatări de la site-ul de știri Sky News.
Aceasta intervenție are loc în contextul în care Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) se află aproape de a suspenda echipele israeliene în urma conflictului din Gaza, numeroase federații și membri ai comitetului executiv fiind de acord cu această măsură.
Următorul meci al naționalei israeliene este programat împotriva Norvegiei, pe 11 octombrie, în play-off-urile pentru calificare la Campionatul Mondial.
Experți consultativi ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) au recomandat săptămâna aceasta organismelor mondiale și europene de fotbal să ia măsuri sportive împotriva Israelului.
Guvernul SUA, reprezentat de Departamentul de Stat condus de Marco Rubio, va interveni pentru a preveni aplicarea sancțiunilor sportive.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru site-ul de știri că: „Vom depune toate eforturile pentru a opri orice încercare de a interzice participarea echipei naționale de fotbal a Israelului la Cupa Mondială”.
FIFA a început anul trecut o anchetă legată de acuzațiile de discriminare aduse de Federația Palestiniană de Fotbal către Federația Israeliană de Fotbal. De asemenea, există o investigație pentru a verifica dacă echipele din colonii israeliene din Cisiordania, participante în competiții israeliene, încalcă regulamentele FIFA.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, menține o relație apropiată cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, fiind frecvent vizitator al Casei Albe. În această săptămână, el s-a întâlnit cu lideri mondiali la Adunarea Generală a ONU, precum și cu oficiali la sediul FIFA din clădirea Trump Tower.

Fii primul care comentează