Administrația Fondului pentru Mediu a depus marți o plângere penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva operatorilor unui site care administrează o platformă neautorizată. Această platformă promite cetățenilor posibilitatea de înscriere rapidă și contra cost în cadrul Programului Rabla Auto 2025 destinat persoanelor fizice, informează agenția de știri Agerpres.
AFM subliniază că această platformă induce în eroare oamenii interesați, sugerând că ar putea facilita înscrierea mai rapidă în program, deși procesul oficial se realizează exclusiv prin aplicația gratuită și autorizată a instituției, fără intermediari.
Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice va începe pe 30 septembrie 2025, la ora 10:00, iar înscrierile se vor putea face doar prin aplicația oficială disponibilă pe site-ul administrației.
Președintele AFM, Florin Bănică, a afirmat că este „revoltător și profund nedrept ca persoane neautorizate să profite de încrederea și dorința sinceră a cetățenilor de a accesa programele noastre de mediu, promițându-le, în mod fals, că pot obține un loc rezervat sau o înscriere mai rapidă în schimbul unei sume de bani. Astfel de practici nu doar că induc în eroare oameni de bună-credință, dar și subminează eforturile noastre de a menține un sistem corect, gratuit și transparent pentru toți”.

Fii primul care comentează