O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și un autoturism au fost implicate luni seară într-un accident rutier pe drumul național DN 1 (E 60), în județul Cluj. Pompierii au fost nevoiți să descarcereze un bărbat din autosanitară; acesta este conștient și cooperant. O femeie, tot din ambulanță, se află în stop cardio-respirator, iar echipele de salvare îi efectuează manevre de resuscitare. Alte cinci persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului, conform informațiilor furnizate de autoritățile de intervenție.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului Huedin au fost trimise la locul accidentului, pe drumul național care leagă orașul Huedin de satul Șaula.

„Din primele verificări, în eveniment au fost implicate un autoturism și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au intervenit pentru a scoate un bărbat din ambulanță; acesta este conștient și cooperant. În același timp, o femeie din aceași ambulanță este în stop cardio-respirator și i se administrează manevre de resuscitare, iar alte cinci persoane sunt supuse evaluării medicale,” a transmis ISU Cluj.

La intervenție participă o autospecială echipată pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.



Sursa articol